Lectură de 2 minute

31 Oct 2022 - Știri și Noutăți

Creștere de 8,8% pentru vânzările Carrefour în România, în trimestrul trei

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

Vânzările Carrefour, retailer din Europa, în România au crescut cu 8,8%, în trimestrul trei din acest an, comparativ cu perioada similară de anul trecut, țara noastră fiind în topul țărilor europene care au înregistrat cel mai mare avans, alături de Polonia – 18,5% și Spania – 8,7%.

Sursa foto: Carrefour

În Europa, vânzările Carrefour au cunoscut un avans mediu de 8,6%, față de perioada similară din 2021. Un nivel inferior acestei medii a fost înregistrat în Italia, unde a fost raportată o creștere de 7,1%, în Franța - 6,6%, în timp ce în Belgia avansul a fost de 5,2%, potrivit raportului trimestrial al companiei.

Avans de 19% la nivel de grup

La nivel de grup, Carrefour, a înregistrat vânzări mai mari cu 19%, în trimestrul trei din 2022, până la 23,72 miliarde de euro, în contextul inflației ridicate, potrivit datelor din raport. Produsele vândute sub marca Carrefour au o pondere de 33% în cifra de afaceri a companiei.

Vânzările au mers bine, inclusiv în ceea ce privește magazinele deschise de mai mult timp de un an, fiind consemnat un avans de 11,3%, care arată creşterea în continuare a cotei de piaţă, mai ales pe pieţele cheie din Franţa şi Spania.

"Într-un mediu marcat de incertitudini ridicate şi inflaţie, care se concretizează în Europa, Carrefour demonstrează capacitatea sa de a se adapta şi robusteţea modelului său de afaceri", a declarat Alexandre Bompard, preşedintele şi directorul general al grupului francez.

Brandul Carrefour operează în România prin patru entități juridice:

  • Carrefour România care cuprinde hipermarketurile retailerului,
  • Artima și Columbus Operational, care include Carrefour Market și Express,
  • Supeco Investment.

În 2021, rezultatele consolidate ale grupului Carrefour România au indicat o creștere a cifrei de afaceri în termeni comparabili de 2% și o valoare totală de peste 13 miliarde de lei, adică peste 2,3 milioane de euro.

Carrefour România, care operează hipermarketurile retailerului, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 9 miliarde de lei, Artima – 2 miliarde de lei, Columbus Operational – 1 miliard de lei, iar Supeco o cifră de afaceri de peste 620 de milioane de lei în 2021, potrivit informațiilor comunicate de retailer.

În România, grupul Carrefour numără peste 370 de magazine, dintre care peste 120 unități Express la nivel national.

Citeste si:
Cei mai activi retaileri de la începutul lui 2024: câte magazine au fost deschise în primul trimestru al anului 
Cei mai activi retaileri de la începutul lui 2024: câte magazine au fost deschise în primul trimestru al anului 

Grupul Carrefour este al doilea retailer mondial și numărul unu în Europa cu peste 10.100 de magazine în 34 de țări.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Creștere de 8,8% pentru vânzările Carrefour în România, în trimestrul trei