Lectură de 3 minute

25 Apr 2023 - Știri și Noutăți

Creștere de peste 5% a vânzărilor Nestle. Ce produse s-au vândut cel mai bine

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Nestlé, companie de produse alimentare și băuturi, anunță rezultatele financiare globale pe primul trimestru al anului 2023, raportând că vânzările totale au crescut cu 5,6%, la 23,5 miliarde CHF.
 

Sursa foto: Nestle

De asemenea, achizițiile nete ale Nestle au avut un impact pozitiv asupra vânzărilor de 0,3%, schimbul valutar având un impact negativ de 4%. Creșterea organică a ajuns la 9,3%, cu contribuții semnificative la nivelul tuturor zonelor geografice și categoriilor.

Pricing-ul de 9,8% a reflectat creșterea semnificativă a costurilor. Creșterea internă reală (RIG) a fost de -0,5%. În ceea ce privește perspectivele pentru întregul an 2023, Nestlé se așteaptă la o creștere organică a vânzărilor între 6% și 8%.

Zone Europa

  • 9.7% creștere organică: -1.0% RIG; 10.7% pricing.
  • Vânzări 3 luni 2023
  • Vânzări 3 luni 2022
  • RIG
  • Pricing
  • Creștere organică
  • Creștere raportată
  • Zona Europa
  • CHF 4.9 bn
  • CHF 4.6 bn
  • -1.0%
  • 10.7%
  • 9.7%
  • 5.4%

Creșterea organică a fost de 9,7%, cu pricing de 10,7%. Creșterea internă reală (RIG) a fost -1,0%. Schimburile valutare au avut un impact negativ asupra vânzărilor de 5,4%, reflectând aprecierea francului elvețian față de euro. Vânzările raportate în Zona Europa au crescut cu 5,4%, la 4,9 miliarde CHF.

Creșterea în zona Europa a fost susținută de pricing, de un impuls susținut al comerțului electronic și de o dezvoltare puternică a vânzărilor pentru canalele aflate în out-of-home. Zona a înregistrat creșteri ale cotei de piață pe segmentul hrană pentru animale de companie, dulciuri și nutriție pentru sugari.

Pe categorii de produse, principalul factor care a contribuit la această dezvoltare a fost Purina PetCare, condusă de brandurile premium Felix, Friskies și Gourmet. Nouă campanie cu o celebritate pentru Felix a rezonat puternic cu consumatorii.

Dulciurile au raportat o creștere de două cifre, cu o cerere puternică pentru KitKat și produse de sezon.

Vânzările Nestlé Professional au crescut într-un ritm de două cifre, susținute de soluțiile de cafea ale brandurilor noastre. Cafeaua a înregistrat o creștere ridicată de o singură cifră, susținută de produsele Nescafé și Starbucks.

Citeste si:
Experții explică de ce va crește moda sustenabilă. În 2024, una din 10 piese vestimentare achiziționate va fi second-hand 
Experții explică de ce va crește moda sustenabilă. În 2024, una din 10 piese vestimentare achiziționate va fi second-hand 

Categoria de produse destinate nutriției sugarilor a înregistrat o creștere medie de o singură cifră, pe baza cererii continue de formule premium, în special NAN. Produsele alimentare au raportat o creștere scăzută de o singură cifră, Maggi demonstrând o reziliență deosebită.

Nestlé, progrese privind ambalajele din plastic

Nestlé reduce utilizarea plasticului prin folosirea de mai puține ambalaje, precum și introducerea de ambalaje și sisteme mai performante. Din 2019 începând, compania se află pe un trend descendent în ceea ce privește folosirea plasticului virgin și cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră, în condițiile în care afacerea a continuat să crească.

Estimările globale arată că într-un an sunt folosite180 de milioane de tone de plastic pentru ambalare*. Din acestea, în 2022, Nestlé a folosit 0,9 milioane de tone de plastic pentru ambalare, reprezentând 0,5% din ambalajele din plastic la nivel mondial.

Compania accelerează dezvoltarea și extinderea soluțiilor de ambalare de ultimă generație. Aceste eforturi incluzând modele de livrare precum reutilizarea și reumplerea, cu 20 de piloni în 12 țări, hârtie reciclabilă, precum și ambalajele compostabile din capsulele de cafea.

La sfârșitul anului 2022, 81,9% din ambalajele din plastic ale companiei la nivel global erau proiectate pentru reciclare. Până în 2025, Nestlé își propune să ajungă la peste 95%. În cele din urmă, Nestlé vizează ambalaje 100% reutilizabile sau reciclabile și un viitor fără deșeuri.

Nestlé este prezentă în 189 de țări din întreaga lume. Compania oferă un portofoliu larg de produse și servicii pentru oameni și animale de companie, pentru tot parcursul vieții. Cele peste 2000 de brand-uri ale Nestlé includ nume emblematice precum NESCAFÉ, Nespresso, Maggi și Nesquik. Sediul principal al Nestlé se află în Vevey, Elveția, unde compania a fost fondată în urmă cu mai bine de 150 de ani.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Creștere de peste 5% a vânzărilor Nestle. Ce produse s-au vândut cel mai bine