Consiliul Concurenței ar putea bloca preluarea Profi de către Mega Image: Tranzacția ar putea genera efecte negative

Lectură de 2 minute

14 Aug 2024 - Știri și Noutăți

Consiliul Concurenței ar putea bloca preluarea Profi de către Mega Image: Tranzacția ar putea genera efecte negative

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Consiliul Concurenţei are o serie de îngrijorări concurenţiale referitoare la tranzacţia prin care Delhaize "The Lion" Nederland BV (Mega Image) preia Profi Rom Food SRL, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.
 

 

Sursa foto: Profi

"Îngrijorările rezultate în urma analizei efectuate de autoritatea de concurenţă vizează atât piaţa comerţului cu amănuntul, cât şi piaţa achiziţiilor de produse de consum curent preponderent alimentare", se menţionează în comunicat.

Astfel, pe unele pieţe locale, unde sunt prezente cele două reţele, operaţiunea poate conduce la reducerea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor pentru achiziţia de produse alimentare.

De asemenea, tranzacţia ar putea genera efecte negative asupra activităţii unor furnizori având în vedere, pe de o parte, reducerea numărului de companii achizitoare şi, pe de altă parte, consolidarea poziţiei Mega Image pe piaţa de achiziţii.

"Aşa cum ştiţi, Comisia Europeană a fost de acord să ne transfere analiza acestui caz, la solicitarea noastră, având în vedere că piaţa românească este cea mai afectată. Este cea mai mare tranzacţie pe piaţa de retail din România şi este nevoie de o analiză complexă. De aceea ne consultăm cu autorităţile din alte state membre care au gestionat tranzacţii similare, dar vrem să aflăm şi punctele de vedere ale celor afectaţi: producători agricoli şi procesatori, concurenţi, asociaţii de consumatori", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

Delhaize "The Lion" Nederland B.V. (Mega Image) poate transmite Consiliului Concurenţei propuneri de angajamente pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale.

Propunerile de angajamente vor fi evaluate, iar autoritatea de concurenţă va consulta terţii cu privire la eficacitatea acestora, sub forma unui test de piaţă.

Recent, Frans Muller, CEO al grupului Ahold Delhaize, a prezentat rezultatele financiare pentru prima jumătate a anului 2024 și a oferit actualizări importante privind achiziția retailerului Profi de pe piața românească.

Citeste si:

Mega Image și Profi devin o singură companie: ce spun retailerii despre fuziune

Mega Image și Profi devin o singură companie: ce spun retailerii despre fuziune

Delhaize „The Lion” Nederland BV, subsidiara Ahold Delhaize care deține lanțul de supermarketuri Mega Image, a încheiat la finalul anului 2023 un acord de achiziție a retailerului Profi pentru suma de 1,3 miliarde de euro. Muller a declarat că grupul se așteaptă ca tranzacția să primească aprobarea din partea Consiliului Concurenței și a Comisiei Europene, estimând finalizarea procesului în trimestrul al patrulea al anului 2024.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Consiliul Concurenței ar putea bloca preluarea Profi de către Mega Image: Tranzacția ar putea genera efecte negative