Lectură de 2 minute

02 Dec 2023 - Știri și Noutăți

Concurs de Vinuri Spumante: 29 de producători români participă la competiție

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Concursul de Vinuri Spumante Românești, ajuns anul acesta la ediția cu numărul 5, își va disputa în premieră finala în 2 capitale europene simultan: la București și Amsterdam, pe 4 decembrie, fiind găzduit de Aria TNB, respectiv de Amsterdam Wine Academy. Concursul de Vinuri Spumante Românești este singura competiție de acest tip din România și un etalon pentru industria spumantelor românești, țara noastră cumulând la acest moment un număr de 117 mărci locale de spumant. 

Sursa foto: Concursul de Vinuri Spumante Românești/ Amsterdam Wine Academy

Noutatea absolută a ediției din acest an este reprezentată de jurizarea unor spumante la sticlă magnum (1,5 l, față de cea clasică de 0,75 l).

Fiecare echipă de jurizare din cele 2 țări este formată din câte 10 specialiști, români și străini, printre care somelieri cu recunoaștere internațională, deținători ai titlurilor și certificărilor de excelență DipWSET/Wein Akademiker, ASI Gold, studenți ai „The Institute of Master of Wine”, educatori, bloggeri și membri ai „The Circle of Wine Writers” reuniți de către organizatorii Iulia Țigău, la Amsterdam, respectiv de Tiberiu Onuțu, la București.

La ediția din 2023 concurează majoritatea celor 29 de producători români care cumulează pe piață 117 mărci de vinuri spumante. O noutate față de edițiile anterioare este reprezentată de includerea în concurs a unui nou producător, intrat recent pe această piață, respectiv Tenuta Mosconi.

Concursul a luat naștere în 2018 cu scopul de a evidenția cei mai buni producători și cele mai bune vinuri spumante românești, pe fiecare categorie în parte. La fiecare ediție, accentul a fost pus pe jurizarea făcută de oameni cu înalte standarde profesionale în domeniu, astfel încât acest concurs să se consolideze ca un etalon pentru industria spumantelor din România.

Printre jurații de top care vor participa la jurizarea de la Amsterdam Wine Academy se numără Anja VONDENHOFF DipWSET, Wein Akademiker și președinte al Weinakademiker Club, Certified Sommelier/The Court of Master Sommeliers, Europees Meilleur Formateur en vin de Champagne 2011, Kristel BALCAEN DipWSET, studentă MW, Roos Stevens DipWSET, ASI Gold, Maître-Sommelier Restaurant Bridges, Amsterdam și Sue EAMES DipWSET, Committee Member, Circle of Wine Writers.

La București, din comisie fac parte Horia Hasnaș, unul dintre membrii echipei campioane la degustarea în orb, Ladislau Kristoff, somelier, specialist gourmet și consilier în industria luxului.

Citeste si:
Nou concept de magazin în România: cine conduce Good2Go și câte magazine vor fi deschise până la finalul anului
Nou concept de magazin în România: cine conduce Good2Go și câte magazine vor fi deschise până la finalul anului
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Concurs de Vinuri Spumante: 29 de producători români participă la competiție