Lectură de 5 minute

20 Jul 2022 - Știri și Noutăți

Complice.ro și-a dublat cifra de afaceri în prima jumătate a lui 2022

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

Complice.ro, curator și furnizor de soluții experiențiale pentru persoane fizice și companii, încheie primul semestru cu o creștere în venituri de peste 2,5 ori față de perioada similară din 2021. Dinamica pozitivă a afacerilor, atât pe segmentul clienților persoane fizice, cât și corporate, este atribuită tendinței românilor de a interacționa mai mult, în contexte atipice, compensând astfel perioada restricțiilor.

În timp ce pe segmentul B2C a crescut cererea de experiențe pentru a încerca lucruri noi sau pentru a marca evenimente și ocazii speciale, pe segmentul B2B a crescut cererea de evenimente și experiențe offline, ca parte a programelor de loializare, reward&recognition.

Prima jumătate a anului 2022 a fost marcată de o mai mare deschidere din partea clienților către experiențe, atât pe segmentul B2C, cât și corporate. Astfel, față de aceeași perioadă a anului precedent, Complice.ro a înregistrat o creștere a afacerilor cu 168%, de 4,5 ori peste nivelul din 2020. Numărul comenzilor s-a dublat versus 2021, iar media acestora se situează în jurul valorii de 370 euro. Totodată, pe segmentul corporate, în primele 6 luni ale anului, 95% dintre solicitările pentru programele de reward&recognition au fost pentru experiențe offline, marcând o creștere cu peste 40% față de perioada similară a anului trecut.

„Am încheiat primul semestru cu rezultate peste așteptări, fiind foarte aproape de îndeplinirea obiectivului propus pentru cifra de afaceri la nivelul întregului an. Odată cu ridicarea restricțiilor, segmentul B2C a avut un ritm de creștere accentuat, vorbind practic de o dublare a numărului de comenzi. Și, cum era de așteptat, pe ambele segmente, observăm o preferință pentru experiențele offline”, a declarat Oana Pascu, fondator Complice.ro.

Retail jobs

Media comenzilor corporate: 2.000 de euro

Odată cu ridicarea restricțiilor și întoarcerea treptată la birou, majoritatea companiilor au reluat team-building-urile și evenimentele experiențiale offline, tendință care se reflectă și în cifrele de semestru ale Complice.ro. Astfel, în timp ce numărul de comenzi corporate a crescut cu aproape 20% față de perioada similară din 2021, valoarea medie a comenzii a crescut de peste 2,5 ori comparativ cu primul semestru al anului trecut, depășind pragul de 2.000 euro.

În topul preferințelor clienților de pe acest segment se află pachetele FlexiBox – care pot conține și zeci de experiențe din categorii diverse (adrenalină, gourmet, relaxare, călătorii etc) într-un buget predefinit, dintre care destinatarul o alege pe cea preferată.

“Experiențele la alegere de tipul pachetelor FlexiBox, fie ele standard sau personalizate, sunt preferate de companii în cadrul programelor de reward, recognition & incentive mai ales pentru că în ultimii doi ani contextul nu a fost favorabil cunoașterii în profunzime a membrilor unei echipe. Astfel, acestea satisfac nevoia clienților de a oferi ceva inedit și memorabil, o experiență altfel, care să contribuie la consolidarea relației angajat – angajator, iar beneficiarul final își poate alege exact ce îi place cu adevărat”, a precizat Oana Pascu.

Eficiența accesării acestui pachet este reflectată și de impactul în cifra de afaceri a companiei. Astfel, pachetele de tip FlexiBox au generat aproape 30% din totalul de comenzi, cu o medie a comenzii de 110 euro.

Citeste si:
Complice.ro: Angajatorii alocă, în medie, 30 de euro de persoană pentru experiențele cadou oferite angajaților
Complice.ro: Angajatorii alocă, în medie, 30 de euro de persoană pentru experiențele cadou oferite angajaților

Românii, mai dispuși să iasă din zona de confort

Pe de altă parte, pe segmentul B2C numărul de comenzi s-a dublat YOY, arătând un tot mai mare interes pentru experiențe ca mod de a te bucura de viață sau ca înlocuitor al cadourilor clasice. Este evidentă tendința de accesare a experiențelor în mod individual, în familie sau între prieteni, fără o ocazie anume, schimbarea în comportamentul de consum având un impact pozitiv și în gradul de recurență al clienților Complice.ro. Totuși, contextul actual, marcat de instabilitatea economică, și-a pus amprenta pe bugetul alocat pentru experiențe, unde media este de 160 de euro/comandă, într-o ușoară scădere față de perioada similară din 2021.

Dublarea comenzilor pe segmentul clienților persoane fizice este un indicator record pentru noi. Deși într-o ușoară scădere, bugetul alocat pentru experiențe, fie că sunt oferite cadou sau accesate direct, este unul semnificativ și orientat către experiențe ce marchează ieșirea din zona de confort. Astfel, în prim plan rămân experiențele ce implică adrenalină, combinate cu experiențe gourmet, dar și experiențe din zona de travel, cât mai atipice. Pe scurt, românii îndrăznesc mai mult și își doresc cât mai multe experiențe ”altfel”, a mai precizat Oana Pascu.

Printre cele mai noi experiențe din zona de travel și adrenalină adăugate în portofoliul Complice.ro se numără skydiving indoor, treasure hunt, cazări în locuri exclusiviste, călătorii pe mare cu velierul și multe altele.

Pe fondul tendințelor din această primă jumătate de an, Complice.ro are în plan diversificarea experiențelor disponibile în pachetele FlexiBox, pregătind astfel finalul lui 2022, atât pe segmentul corporate, cât și B2C, în timp ce estimează că ținta pentru 2022 stabilită la începutul anului va fi atinsă deja în al treilea trimestru.

Complice.ro este curator de experiențe care creează contexte pentru ca fiecare client să se bucure de viață experimentând activități noi sau aprofundând pasiuni mai vechi. Pachetele de experiențe sunt orientate atât către zona de business (oferind un portofoliu extins de tool-uri alternative de reward, recognition și incentive pentru angajați, clienți și parteneri de afaceri, dar și soluții creative pentru evenimentele corporate), cât și către zona B2C (experiențe de dezvoltare personală, relaxare și adrenalină) pentru cei care își doresc să depășească sfera cadourilor-obiect.

În cei peste 6 ani de când activează pe piața cadourilor experiențiale, Complice.ro a livrat mai mult de 3.000 de experiențe inedite pentru clienți pe segmentele B2B și B2C, dintr-un portofoliu care include peste 250 de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 150 de parteneri din București, dar și din restul țarii și chiar de peste hotare.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Complice.ro și-a dublat cifra de afaceri în prima jumătate a lui 2022