Lectură de un minut

11 Nov 2021 - Știri și Noutăți

Comandamentul Special de Black Friday înființat de ANPC a dat primele amenzi, după ce 11 operatori economici aveau promoții false

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Comandamentul Special de Black Friday înființat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorlui (ANPC) a amendat cu 275.000 lei 11 operatori economici, în prima zi de activitate. Site-urile prezentau promoții speciale false. 10 dintre magazinele online verificate de ANPC au fost sancționate și cu decizia de încetare a practicii comerciale incorecte, doar site-ul www.mediagalaxy.ro remediind abaterile pe loc.

În urma verificărilor, Comandamentul Special al ANPC a constatat următoarele:

  • se practicau vânzări cu preț redus, în condițiile în care prețul de referință afișat pe site nu era cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile, prin modul incorect de calcul al prețului redus creându-se premisa existenței unui avantaj specific prețului, consumatorii fiind determinați să ia o decizie de tranzacționare pe care nu ar fi luat-o dacă ar fi cunoscut realitatea;
  • lipsa indicării, pe site-ul societății, în mod clar și neechivoc a datei la care încetează oferta sau dacă oferta se referă la stocul de bunuri disponibil.

Cei 11 operatori verificați sunt:

▪️Altex România SRL (www.mediagalaxy.ro)

▪️Flanco Retail SA (www.flanco.ro)

▪️FineStore Distribution SRL (www.finestore.ro)

▪️Vivre Deco SA (www.vivre.ro)

▪️Studio Moderna SRL (www.top-shop.ro)

▪️Arsis Trading SRL (www.arsis.ro)

Citeste si:
Horia Constantinescu renunță la președinția ANPC în favoarea politicii
Horia Constantinescu renunță la președinția ANPC în favoarea politicii

▪️Lc Waikiki Retail Ro SRL (www.lcv.ro)

▪️Elefant SRL (www.elefant.ro)

▪️Premium Store SRL (www.premiumstore.ro)

▪️Pc Garage SRL (www.pcgarage.ro)

▪️Evolution Prest Systems SRL (www.evomag.ro)

,,Comandamentul Special Black Friday își continuă verificările și în perioada următoare. ANPC a pus la dispoziția consumatorilor din toată țara o adresă de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care îi invită pe toți cetățenii care constată orice neregulă legată de promoțiile din această perioadă să scrie, să trimită fotografii sau orice document consideră că ne poate fi de folos în demersul nostru, în slujba lor. Și dumneavoastră faceți parte din echipa Comandamentului Special Black Friday'', a transmis Autoritatea pe pagina de Facebook

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Comandamentul Special de Black Friday înființat de ANPC a dat primele amenzi, după ce 11 operatori economici aveau promoții false