Lectură de un minut

21 Oct 2021 - Știri și Noutăți

Cofetăria Grace Couture Cakes lansează colecţia specială de Halloween, Scarylicious

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Grace Couture Cakes lansează colecţia specială de Halloween, Scarylicious, care include eclere personalizate cu mesaje și imagini cu lilieci sau fantome, turtă dulce în formă de dovleac, prăjituri, mini torturi decorate cu pânze de păianjen și torturi cu decor special.

Colecția specială de Halloween este disponibilă pentru comandă online pe www.gracecc.ro/onlineshop/ și în Cake Skop-urile din Băneasa Shopping City și Dorobanți, în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie.

La finalul lunii septembrie, Grace Couture Cakes a lansat un nou serviciu online, Grace Events Shop, prin care clienții pot comanda torturi și prăjituri personalizate, alegând decorul, compoziția și dimensiunea tortului sau deserturi pentru candy bar. Investiția în dezvoltarea serviciului a fost de aproximativ 10.000 euro.

Lansat în anul 2012, Grace Couture Cakes este primul atelier de cofetărie couture, recunoscut pentru lansarea tendințelor din domeniul haute patisserie în România. Gamele proprii de dulciuri includ: Signature Cakes, Essential Cakes, Tartes Bar, Éclair Affair și Craquelin Choux, alături de macarons, praline artizanale și alte dulciuri și prăjituri în ediții speciale dedicate sărbătorilor: Crăciun, Revelion, Valentine’s Day, Dragobete, 1 și 8 martie, Paște sau Halloween.

Atelierul produce torturi și prăjituri pentru nuntă, botez sau alte evenimente private și corporate, oferind și servicii de amenajare candybar.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Cofetăria Grace Couture Cakes lansează colecţia specială de Halloween, Scarylicious