Consiliul Concurenţei a realizat o analiză și a constatat că tranzacția nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.
Grupul Celox cuprinde societăţi de tip holding financiar, înregistrate atât în România, cât şi în străinătate, care desfășoară activităţi în domenii precum producţia şi comercializarea materialelor de construcţii, servicii de consultanţă în afaceri şi management, servicii financiare, servicii medicale.
Via Trend este activă în România în domeniul producției de produse alimentare - mâncăruri gătite, gata preparate, destinate consumului imediat (ready-meal).
Via Trend Ready Meals este o societate vehicul, creată pentru scopul realizării tranzacției.
Bazele brandului Daniela's au fost puse în 2005. După doi ani, primele caserole cu fripturi la grătar, chifteluțe şi şniţele de pui ieşeau pe uşa fabricii către minimarketuri din Bucureşti şi împrejurimi.