Lectură de 3 minute

28 Dec 2022 - Știri și Noutăți

Ce au mai comandat românii de Crăciun, în afară de carne de porc? Care a fost fructul ”vedetă„

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Top 5 cele mai cumpărate produse alimentare în zilele de Crăciun au fost laptele la 1L, ceapa verde, zmeura, ridichile și castraveții. O arată o analiză a supermarketului online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, care a livrat cumpărături clienților săi în fiecare zi în perioada 24 - 27 decembrie, cu excepția primei zile de Crăciun, 25 decembrie.

Sursa foto: Sezamo România

Deși clienții au fost interesați în continuare de alimentele cu specific de sărbătoare, produsele-vedetă au fost cele fresh, mai exact lactatele, fructele și legumele.

8 din 10 coșuri de cumpărături au inclus fructe și/sau legume, cel mai cumpărat fruct de Crăciun fiind zmeura, urmată îndeaproape de banane și clementine. Cea mai cumpărată legumă a fost ceapa verde, urmată de ridichi și castraveți.

Carnea de porc a fost preferata clienților Sezamo, reprezentând peste 60% din vânzările de carne. În ceea ce privește mezelurile, românii s-au orientat către produse mai ușoare, de pui, crenvuștii de pui artizanali fiind în topul vânzărilor la această categorie. De asemenea, 7 din 10 coșuri de cumpărături au inclus produse din categoria lactate și ouă.

La categoria desert, cel mai cumpărat produs de panificație a fost croissantul cu unt, iar cele mai cumparate dulciuri au fost mixurile de mini batoane de ciocolată multibrand. Prosecco roșu a fost alegerea principală în materie de băuturi alcoolice, iar apa plată la categoria non-alcoolice.

Cele mai cumpărate cadouri de la Sezamo au fost seturile cu design origami care conțin gel de dus spumant, lumânare parfumată, exfoliant și cremă de corp cu aromă de flori de cireș și lapte de orez de la un cunoscut brand de produse cosmetice.

În ceea ce privește împărțirea demografică, lucrurile au fost destul de echilibrate, doamnele întrecând ușor domnii la capitolul comenzi: 54% dintre comenzile plasate pe Sezamo au fost făcute de către femei.

Cea mai mare comandă plasată a costat peste 4000 de lei, cel mai activ client a plasat în această perioadă 4 comenzi, iar cea mai mare comandă a avut nu mai puțin de 43 de pungi.

Citeste si:
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie

Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată. Compania este dinamică și în creștere rapidă, obținând statutul de unicorn în 2021. Cifra de afaceri a grupului a depășit 500 de milioane EUR în 2021.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Ce au mai comandat românii de Crăciun, în afară de carne de porc? Care a fost fructul ”vedetă„