Lectură de 2 minute

03 Apr 2023 - Știri și Noutăți

CCC România a deschis primul magazin din 2023, în noul mall din Giurgiu

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

CCC România începe anul cu o primă deschidere, în Giurgiu Shopping Park, rețeaua națională cuprinzând astfel 76 de magazine în România în acest moment, după ce în 2022 a adăugat pe hartă trei noi locații, în Colosseum Mall, Funshop Timișoara şi Funshop Turda. 

Sursa foto: CCC

În perioada 30 martie – 2 aprilie, clienții sunt invitați să descopere reducerile speciale cu ocazia deschiderii, doar în magazinul CCC din Giurgiu Shopping Park: 15% reducere la toate produsele la preț întreg, pentru toți clienții și 20% reducere pentru produsele la preț întreg, pentru membrii Clubului CCC.

Noul magazin se întinde pe o suprafață de aproximativ 500 m2 și are inclus în sortimentul de marfă peste 33.000 de produse pentru întreaga familie – încălțăminte, genți și alte accesorii. Amenajarea conform noului concept include un design modern, cu linii simple, culori neutre, finisări în tușe de gri și elemente metalice de mobilier.

Campania cu supermodelul anunță colecția de primăvară a brandului Jenny Fairy pentru sezonul SS2023. Brandul Jenny Fairy, disponibil la CCC, se caracterizează prin interpretarea tendințelor actuale. Colecția, inspirată de anii 1960, ne poartă într-o călătorie a modei într-o perioadă în care seturile pastel monocromatice, dresurile până la genunchi sau balerinii cuminți dominau moda. Inspirat de stilul parizian, look-ul lui Emily Ratajkowski este completat de cei mai la modă pantofi, genţi de mână și accesorii chic ale sezonului, începând de la 99,99 RON.

CCC, retailerul polonez de încălțăminte și accesorii, a intrat pe piața din România în 2012 prin intermediul unui francizor, iar după 6 ani compania mamă a decis să cumpere toate magazinele existente la momentul achiziției, în aprilie 2018. În același timp, brandul polonez a demarat în România o campanie de extindere și de modernizare a rețelei de magazine. Cel mai mare magazin CCC al rețelei din România, este cel din Sibiu Shopping City, cu o suprafață totală de peste 1.200 m2.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  CCC România a deschis primul magazin din 2023, în noul mall din Giurgiu