Lectură de un minut

02 Mar 2023 - Știri și Noutăți

Cât de mult au investit românii în sistemele de securitate și panouri fotovoltaice în ultimul an: cifrele anunțate de Spy Shop 

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Spy Shop, importator, distribuitor și retailer de sisteme de securitate și panouri fotovoltaice în România, a anunțat o creștere cu 60% a cifrei de afaceri, realizată în anul 2022. 
 

Sursa foto: Spy Shop

Spy Shop a investit peste 1,5 milioane de euro în 2022 pentru dezvoltare, într-un nou spațiu de birouri și un nou depozit. În acest moment, după ce a fost dat în folosință întreg spațiul de depozitare, stocul zilnic propriu este de 4 milioane euro.

Printre brandurile pentru care Spy Shop este distribuitor și partener autorizat se află: Hikvision, Dahua, Motorline, ZkTeco, Ajax, Unipos, Reolink, Huawei, Canadian Solar, Xiaomi, Imou, Sonoff, Nice, Seagate, Western Digital, Vortex, Pulsar etc.

Numărul de comenzi a crescut cu aproximativ 35%, iar printre cele mai căutate categorii de produse au fost camerele de supraveghere, sistemele fotovoltaice, sisteme de alarmă, videointerfoanele si automatizările pentru porți.

La nivelul industriei de securitate, în 2023 se va vedea o creștere mai lentă din cauza unui context economic mai dificil.

Strategia de dezvoltare a Spy Shop în acest an:

  • creșterea business-ului și consolidarea poziției în piața sistemelor de securitate și a echipamentelor conexe,
  • dezvoltarea și integrarea mai multor soluții software de automatizare, mai multe metode de plată,
  • dezvoltarea rețelei de instalatori și distribuție,
  • deschiderea unor noi canale de vânzare și ieșirea pe piața din regiune.

Spy Shop este importator, distribuitor și retailer de sisteme de securitate și panouri fotovoltaice, începând cu anul 2009. Operează prin intermediul site-ului spy-shop.ro și are în portofoliu peste 50.000 de produse de securitate și supraveghere video, panouri și sisteme fotovoltaice, echipamente adresate clientului final cât și partenerilor B2B, dar și o retea națională cu peste 2000 de instalatori și distribuitori.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Cât de mult au investit românii în sistemele de securitate și panouri fotovoltaice în ultimul an: cifrele anunțate de Spy Shop