Lectură de 3 minute

15 Mai 2023 - Știri și Noutăți

Casa de Comerț Unirea vrea să deschidă un abator și o fabrică de procesare a legumelor

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Societatea Naţională „Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea” SA intenţionează să investească pe termen mediu şi lung în jur de 10 milioane de euro pentru achiziţionarea unui abator de sacrificare a animalelor, a unei fabrici de procesare legume, dar şi pentru un magazin concept al Casei Unirea.  

 

Sursa foto: MADR

„Dorim să trecem şi pe partea de investiţii, iar în acest sens intenţionăm să achiziţionăm un abator pentru sacrificarea animalelor. Este multă cerere la export şi de ce să dăm animalele în viu şi să nu le sacrificăm? În ultima perioadă mai mulţi miniştri ai Agriculturii au fost interesaţi de produsele româneşti, iar ultimele două vizite de la Ministerul Agriculturii au fost ale miniştrilor din Iordania şi Maroc", a declarat pentru Agerpres directorul general al societăţii, Mariana Cotoi.

Aceasta a precizat că suma preconizată pentru aceste investiţii nu va depăşi 10 milioane de euro şi va fi alocată din veniturile proprii, dar nu exclude posibilitatea de a atrage şi fonduri europene.

Casa Unirea a încheiat anul 2022 cu un profit brut de 2,133 milioane de lei, iar pentru 2023, potrivit Ordinului privind bugetul de venituri şi cheltuieli publicat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), acesta este estimat la 717.000 lei.

Casa Unirea mizează pe venituri de 19,14 milioane de lei în 2023, cu 413% mai mult faţă de anul trecut, când a raportat 4,631 milioane de lei.

În ceea ce priveşte proiectul de achiziţii legume şi fructe de la producătorii agricoli înscrişi în cooperative în vederea livrării producţiei către marile lanţuri de magazine, Mariana Cotoi a menţionat că societatea a avut o întâlnire la MADR cu reprezentanţii a opt cooperative din cinci judeţe, respectiv din Olt, Dolj, Teleorman, Vâlcea şi Galaţi, dar vor urma întâlniri şi cu celelalte cooperative din alte zone ale ţării.

Nu în ultimul rând, directorul general al societăţii a precizat vor fi extinse grupele de produse, dar numai după ce se va întări şi echipa Casei care are în prezent doar 4 angajaţi.

Până în prezent, Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea a semnat contracte de livrare cu aproape toţi marii retaileri prezenţi pe piaţa românească, mai puţin cu Auchan, Mega Image şi Lidl, iar din partea a doua a anului vor începe livrările şi pe platformele Bringo şi e-Mag.

Citeste si:
DEICHMANN vinde pentru prima dată în România peste patru milioane de perechi de pantofi
DEICHMANN vinde pentru prima dată în România peste patru milioane de perechi de pantofi

Casa Unirea a livrat anul trecut peste 200 de tone de legume şi fructe proaspete în reţelele mari retaileri din România şi peste 20.000 de conserve până la finele anului trecut, deşi activitatea societăţii a fost reluată abia în octombrie 2022.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o societate naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională. Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, respectiv în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Casa de Comerț Unirea vrea să deschidă un abator și o fabrică de procesare a legumelor