Lectură de 2 minute

22 Aug 2022 - Știri și Noutăți

Carrefour și Crucea Roșie Română vor să echipeze cu ghiozdane peste 1.600 de copii

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

Carrefour România și Crucea Roșie Română lansează campania „Binele are un plan, începe cu un ghiozdan,” prin care facilitează accesul la un început de an școlar fără griji pentru cât mai mulți elevi din mediile defavorizate din țară. Carrefour deschide lista de donații asigurând cele mai importante produse  pentru școală, ghiozdane și penare, și încurajează clienții să contribuie, de asemenea, cu rechizite. Acestea vor ajunge la peste 1.600 de beneficiari din 33 de comunități la nivel național, din care fac parte hipermarketurile incluse în program.

„Dreptul la educație trebuie asigurat tuturor copiilor. Astfel, susținerea educației este în mod natural una dintre direcțiile strategice ale Carrefour România, fiind fundamentală formării unor comunități puternice. Binele are un plan, începe cu un ghiozdan este un act responsabil pe care ni l-am asumat alături de Crucea Roșie, pentru a le oferi copiilor o șansă în plus, pentru ca aceștia să-și poată urma studiile și, ulterior, a se putea pregăti pentru un viitor profesional cât mai puternic,” a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.

Campania de donații se desfășoară în perioada 22 august - 2 octombrie, cu obiectivul de a colecta necesarul de rechizite pentru copiii din mediile defavorizate din România. Astfel, clienții Carrefour pot dona în magazinele cuprinse în campanie, pentru elevii de școală primară sau gimnazială articole de uz școlar, precum: penar, stilou, creion grafit, radieră, riglă 30 cm, set geometrie, ascuțitoare, lipici, carioci, pix albastru/ verde/ roșu, caiet de matematică A4, caiet dictando A4, bloc desen, acuarele, vocabular, pic corector, pensule, plastilină.

„Atât noi, cât și Carrefour România credem cu tărie că fiecare copil are dreptul la educație, iar cu sprijinul potrivit, poate accesa cu speranță multiple oportunități. Prin intermediul campaniei „Binele are un plan, începe cu un ghiozdan", oferim instrumentele necesare - caiete, creioane, ghiozdane, dar și alte rechizite - copiilor care din diverse motive nu și le pot procura. Poate considerate banale, aceste obiecte de uz școlar sunt importante și pot contribui la succesul pe termen lung al copiilor,” a adăugat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Retail jobs

Oricine dorește să se alăture inițiativei, poate dona într-unul dintre cele 33 de magazine Carrefour cuprinse în program.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Carrefour și Crucea Roșie Română vor să echipeze cu ghiozdane peste 1.600 de copii