Lectură de 2 minute

03 Mai 2022 - Știri și Noutăți

Cardurile Sodexo pot fi utilizate în magazinele IKEA, în premieră în România

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Sodexo România, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de beneficii extra salariale pentru îmbunătăţirea calităţii vieții angajaţilor, a încheiat un parteneriat strategic cu IKEA, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, pentru a permite clienților săi să folosească cardurile Gusto şi Cadou în magazinele retailerului de mobilă.

Prin acest parteneriat, două dintre cardurile de beneficii extra salariale Sodexo – Gusto şi Cadou - oferite cel mai frecvent de angajatorii din România, pot fi utilizate în magazinele IKEA Băneasa și IKEA Pallady. Astfel angajaţii au acces la gama variată de soluții de amenajare a locuințelor și delicatese suedeze ale lanțului scandinav de mobilă.

 Beneficiarii Sodexo pot folosi cardul de masă Gusto în Restaurantul Suedez IKEA, Bistroul Suedez IKEA, Magazinul cu Delicatese Suedeze și Cafeneaua Suedeză IKEA; cardul Cadou poate fi folosit în toată zona comercială, inclusiv în zonele gastronomice.

În perioada următoare cele două companii se vor concentra pe extinderea acestui parteneriat pentru plata online pe www.IKEA.ro.

„Parteneriatul cu IKEA se înscrie în strategia noastră de a extinde şi diversifica permanent reţeaua de magazine partenere, pentru a oferi angajaţilor care utilizează cardurile Sodexo cât mai multe opţiuni pentru a achiziţiona produse cât mai variate, de calitate, care să satisfacă cât mai multe dintre nevoile lor'’, a declarat Silviu Ştefan, Partnerships & Merchants Manager, Sodexo România.

Valoarea nominală maximă zilnică pe care o poate oferi un angajator pe cardul de masă este de 20.17 ron, iar cardul Cadou poate fi încărcat cu până la 300 de lei/ eveniment, conform legislaţiei în vigoare. Valorile acordate conform legii sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și scutite de plata contribuţiilor sociale obligatorii – un beneficiu important pentru companie și pentru angajat. Evenimentele pentru care se pot acorda cardurile Cadou, beneficiind de facilitățile fiscale menționate anterior, sunt 8 Martie, Paște, 1 lunie și Crăciun.

Sodexo România este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața locală de beneficii extra salariale și face parte din Grupul Sodexo. Compania operează pe piața românească de peste 20 de ani, oferind companiilor o gamă complexă de beneficii extra salariale pentru angajați. Peste 30.000 de companii și 2 milioane de angajați folosesc deja produsele Sodexo.

 

Citeste si:
Au început angajările pentru vară. Retailul rămâne fruntașul clasamentului la numărul de joburi
Au început angajările pentru vară. Retailul rămâne fruntașul clasamentului la numărul de joburi

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Cardurile Sodexo pot fi utilizate în magazinele IKEA, în premieră în România