Lectură de un minut

27 Mai 2021 - Știri și Noutăți

Comerţul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană s-a prăbuşit în primele trei luni de anul acesta, după Brexit

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Schimburile comerciale dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană s-au prăbuşit în primele trei luni din 2021, după Brexit, arată datele publicate de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), citate de Agerpres.
 

Relaţiile comerciale dintre Londra şi Uniunea Europeană au fost afectate puternic de hotărârea Regatului Unit de a părăsi piaţa unică europeană, măsură oficială de la 31 ianuarie 2020, dar devenită efectivă doar de la începutul acestui an.

Exporturile britanice de bunuri spre UE au scăzut cu 18%, în timp ce importurile au înregistrat un declin de 22%. De asemenea, exporturile Regatului Unit către restul lumi au urcat cu 0,4% iar importurile au scăzut cu 0,9%.

Este pentru prima dată din 1998, de când se publică aceste date, când importurile britanice din ţările din afara UE le-au depăşit pe cele din blocul comunitar.

Oficiul Naţional de Statistică avertizează că este prea devreme pentru concluzii.

„Având la dispoziţie doar datele dintr-un trimestru şi pe fondul efectelor recesiunii şi ale pandemiei, este prea devreme să evaluăm nivelul la care datele reflectă întreruperea schimburilor comerciale pe termen scurt sau ajustările pe termen mai lung ale lanţurilor de aprovizionare", se arată în comunicatul ONS.

Importurile britanice din blocul comunitar, excluzând metalele preţioase, au scăzut cu 21,7% în primul trimestru din 2021, în timp ce exporturile au înregistrat un declin de 18,1%.

Citeste si:
Raport: Peste 1500 de investigații în marile lanțuri de magazine europene. Retailerii alimentari, acuzați de practici comerciale neloiale 
Raport: Peste 1500 de investigații în marile lanțuri de magazine europene. Retailerii alimentari, acuzați de practici comerciale neloiale 
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Comerţul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană s-a prăbuşit în primele trei luni de anul acesta, după Brexit