Lectură de 4 minute

28 Nov 2023 - Știri și Noutăți

Auchan deschide al cincilea supermarket din județul Timiș

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Aavut loc deschiderea unui nou supermarket Auchan de mari dimensiuni, situat în incinta Moșnita City Mall din Moșnița Nouă, județul Timiș. Retailerul își consolidează astfel strategia de dezvoltare pe segmentul de proximitate, noul supermarket fiind cea de-a opta unitate pe acest format, la nivel național. 

Sursa foto: Auchan Romania

Cu o suprafață de vânzare de peste 1.600 mp, Auchan Moșnița pune la dispoziția clienților o ofertă variată de peste 12.000 de produse alimentare și nealimentare. Magazinul oferă clienților o gamă completă de produse la prețuri mici, în fiecare zi, ce vin în întâmpinarea tuturor nevoilor lor, de la produse esențiale și alimente de bază, la mii de produse nealimentare, pentru nevoile de uz cotidian, precum articole pentru animale de companie, menaj, bricolaj, grădină și multe altele. Magazinul este deschis zilnic în intervalul 7:00-22:00.

Un accent deosebit este pus pe produsele românești. Peste 90% dintre produsele alimentare provin de la societăți din România, iar Auchan a dezvoltat un portofoliu important de parteneriate cu producători români, atât la nivel ultralocal, cât și național. Auchan are peste 70 de produse în filiera Auchan, parteneriate pe termen lung prin care obține produse cu trasabilitate controlată de la sămânță până la raft.

Printre cele mai importante raioane din magazin se numără Carmangeria Mea, cu o gamă variată de produse din carne, cu articole din producție românească, Legume & Fructe, cu produse atent alese de la producători locali, Brutăria Mea, cu pâine proaspătă și o varietate de preparate pregătite în laboratorul Auchan (doar din făină românească, apă și maia), Pescăria Mea cu pește și specialități cu calitate controlată, La Masă, cu mâncare proaspăt gătită, dar și Băcănia cu produse esențiale și alimente de bază, gustări & snack-uri, dulciuri, sărate și băuturi.

De asemenea, clienții beneficiază și de un Pet Zone, cu produse pentru prietenii necuvântători, de la hrană, accesorii, jucării și multe altele. Tot în Auchan Moșnița este integrată și o zonă generoasă de brazi și decorațiuni pentru Crăciun.

De asemenea, aici clienții pot beneficia de servicii precum foto CEWE și serviciul gratuit de Închiriere Unelte, prin care membrii MyCLUB Auchan pot închiria gratuit, pentru 24 de ore, unelte și echipamente pentru casă și grădină. De asemenea, clienții își pot face cumpărăturile din Auchan Moșnița și online, plasând comanda pe auchan.ro și având posibilitatea de a o ridica din magazin prin serviciul gratuit Click&Collect.

La fel ca în toate hipermarketurile Auchan, clienții au la dispoziție și programe de sustenabilitate precum:

  • colectarea ambalajelor PET/Alu/Sticlă de băuturi, sistem implementat anterior demarării programului SGR la nivel național, prin care au fost deja colectate și trimise spre reciclare, la nivel național, peste 31 de milioane de recipiente în 7 luni;
  • posibilitatea de a contribui activ la eforturile de protejare a mediului înconjurător prin colectarea uleiului alimentar uzat, dar și prin achiziționarea alimentelor cu termen de valabilitate scurt, dar care sunt în perfectă stare de consum conform legislației, contribuind la reducerea risipei alimentare.

Tombolă de inaugurare cu premii în valoare de 35.000 de lei pentru cumpărături

În perioada 28 noiembrie – 31 decembrie, membrii MyCLUB Auchan care utilizează cardul de fidelitate la cumpărături pot câștiga unul dintre cele 5 premii a câte 5.000 lei sau unul dintre cele 100 de premii a câte 100 lei, toate sub formă de bani ca bonus pe cardul de fidelitate MyCLUB Auchan.

Citeste si:
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft înainte de Paște
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft înainte de Paște

Clienții care vor să participe la tombolă și să beneficieze constant de reduceri și alte avantaje, dar nu au încă un card de fideliate MyCLUB Auchan, pot descărca gratuit aplicația Auchan din App Store sau Google Play sau pot intra pe auchan.ro, pentru a-și crea rapid un cont de client. Tot ce trebuie să facă este să genereze un card digital sau să înscrie cardul fizic primit în magazin, în secțiunea “MyCLUB Auchan” din contul propriu.

Auchan România are în portofoliu peste 440 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 8 supermarketuri și 404 magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care aproape 400 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2022 de peste 1,2 miliarde de euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Auchan deschide al cincilea supermarket din județul Timiș