Lectură de 3 minute

11 Jan 2024 - Știri și Noutăți

AQUILA achiziționează Parmafood cu 16,5 milioane de euro

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

AQUILA, companie în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, anunță încheierea unui acord preliminar de tranzacție pentru achiziționarea a 100% din părțile sociale ale companiilor Parmafood Trading SRL și Parmafood Group Distribution SRL, unele dintre principalele companii distribuitoare de bunuri de larg consum. Tranzacția va avea loc sub rezerva obținerii avizelor necesare din partea Consiliului Concurenței, a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe și după aprobarea prealabilă a principalilor termeni și condiții de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor AQUILA.
 

Sursa foto: AQUILA

Conform strategiei de dezvoltare a afacerii anunțate odată cu listarea la Bursa de Valori București, continuăm achizițiile de companii și menținem abordarea din perspectivă mai amplă, de piață și de profitabilitate a companiei țintă. Totodată, achiziția ne va permite să ne extindem și să ne consolidăm prezența pe toate canalele de distribuție cu produse complementare activității noastre și reprezintă încă un pas în consolidarea afacerii.

Cătălin Vasile, CEO AQUILA

Prețul cumulat convenit pentru achiziția ambelor companii va fi de maximum 16,5 milioane de euro din care se vor scădea datoriile, în baza unui mecanism de preț stabilit de părți, și va fi plătit din surse proprii.

Modalitatea de plată agreată constă în achitarea a 80% din suma totală la perfectarea tranzacției și câte 10% după expirarea unui termen de 1 an, respectiv 2 ani de la perfectarea tranzacției.

Este o decizie importantă în privința viitorului companiei noastre și vine ca o confirmare a maturității modelului nostru de business. Am decis să oferim continuitate afacerii de distribuție prin asocierea cu un jucător mai mare, care împărtășește viziunea și valorile noastre și care va crea oportunități de creștere și dezvoltare atât pentru partenerii de afaceri, cât și pentru angajații noștri.

Eugen Savu, acționar majoritar și Director General, Parmafood

Companiile Parmafood au o istorie cumulată de 3 decenii și dețin un portofoliu de peste 100 de branduri cu notorietate națională și internațională. Parmafood Trading SRL și Parmafood Group Distribution SRL au înregistrat în 2022 o cifră de afaceri cumulată de 245,53 milioane de lei și un profit net cumulat de 15,67 milioane de lei. Companiile achiziționate prestează activități de distribuție în canalele HoReCa, Retail Modern și Retail Tradițional și operează depozite logistice cu sisteme integrate de management ale stocurilor.

Citeste si:
Simtel achiziționează Oasis Green Energy, o companie care dezvoltă un parc fotovoltaic în Bihor
Simtel achiziționează Oasis Green Energy, o companie care dezvoltă un parc fotovoltaic în Bihor

AQUILA operează în România și Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuție, logistică și transport. AQUILA vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerț cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piață. Portofoliul de produse integrat însumează peste 10.000 produse, cu mărci proprii precum Gradena: legume și fructe congelate; LaMasă: semipreparate congelate din carne; Yachtis: produse congelate de pește și fructe de mare; precum și mărci consacrate din diferite categorii precum: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curățenie – Dero, Cif sau Coccolino; mâncare pentru animale de companie – Whiskas, Pedigree; produse igienă – Kleenex, Kotex, Zewa, Tena, Libresse; scutece copii – Huggies; legume congelate și conserve – Bonduelle; smântâna vegetală și frișcă vegetală – Gran Cucina și Hulala; pește și preparate din pește – Frosta. Compania a fost înființată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu și Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori București (BVB), ca urmare a unei oferte publice inițiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică inițială derulată de o companie antreprenorială românească pe piața de capital locală. Acțiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București, Global Micro Cap ai FTSE Russell, MSCI Frontier IMI și MSCI România IMI.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  AQUILA achiziționează Parmafood cu 16,5 milioane de euro