Lectură de 3 minute

03 Nov 2023 - Știri și Noutăți

ANPC, în mall Băneasa: ce amenzi au fost aplicate și care sunt retailerii amendați

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR)  București-Ilfov a desfășurat, sub coordonarea vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Sebastian Hotca, o amplă acțiune de control, la 41 de operatori economici care își desfășoară activitatea în complexul Centrul Comercial Mall Băneasa din București, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cadrul activităților de prestare a serviciilor alimentare și de comercializare a produselor alimentare și nealimentare.
 

Sursa foto: ANPC

În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR București-Ilfov au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 47 amenzi contravenționale în valoare totală de 230.000 lei;
  • 19 avertismente;
  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme, în valoare de peste 10.000 lei;
  • oprirea temporară de la comercializare a produselor alimentare și nealimentare neconforme în valoare de circa 580.000 lei;
  • oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate pentru Băneasa Development SRL, administratorul Mall Băneasa, fiindu-le recomandată oprirea temporară a prestării de servcii altor 5 operatori economici afectați direct de abaterile constatate în spațiile de folosință comună.

Nereguli identificate în mall Băneasa

În timpul controlului, au fost constatate nereguli la culoarele de aprovizionare ale zonelor în care își desfășoară activitatea operatorii economici care prestează servicii de alimentație publică, în mall, respectiv:

  • folosirea unui culoar de trecere insalubru, în vederea aprovizionării cu:
    • paviment depreciat, cu zone denivelate, cu rupturi ale stratului superior de acoperire a vopselei cauciucate
    • pereți neigienizați, cu praf în strat grosier, pânze de păianjen
    • pereți sparți, cu colțuri nefinisate/lovite/depreciate
    • prezența insectelor vii - gândaci
    • prezența unor rozătoare în stare inertă.

Drept urmare, operatorii economici care prestează servicii de alimentație publică și se aprovizionează prin culoarul de trecere pentru care a fost dispusă măsura, au fost înștiințați cu privire la situație și la imposibilitatea utilizării acestei zone până la rezolvarea problemelor.

Mai mult, după solicitarea de verificare a remedierii deficiențelor, pe data de 1 noiembrie 2023, s-a constatat nerealizarea acesteia, în fapt, aplicându-de o nouă sancțiune, în valoare de 10.000 lei, si menținându-măsura dispusă.

Citeste si:
Fornetti s-a alăturat Munch, aplicația care a salvat aproape 380 de kilograme de mâncare în prima lună de la lansare
Fornetti s-a alăturat Munch, aplicația care a salvat aproape 380 de kilograme de mâncare în prima lună de la lansare

Amenzi date retailerilor

Principalele abateri constatate de echipele de control la operatorii care prestează activități comerciale în centrul comercial au fost:

  • folosirea unor agregate frigorifice cu praf și grăsime, resturi alimentare, chedere neigienizate corespunzător, grătare cu rugină și vopsea exfoliată;
  • neinformarea sau informarea incompletă referitoare la ingrediente, alergeni și declarațiile nutriționale ale preparatelor culinare;
  • folosirea unor spații de lucru din cadrul blocului alimentar neigienizate corespunzător;
  • folosirea unor produse alimentare/materii prime în afara datei limită de consum;
  • utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare pentru a se putea stabili transabilitatea produsului;
  • utilizarea unor ustensile și accesorii necorespunzătoare (degradate sau prezentând uzură avansată);
  • comercializarea unor produse textile fără a avea mențiuni cu privire la compoziția fibroasă a țesaturii sau fără traducere în limba română, pe etichete;
  • comercializarea unor produse nealimentare fără a avea menționate pe etichetă elementele de identificare și caracterizare sau modul de întreținere;
  • neafişarea prețurilor pentru unele produse aflate la comercializare;
  • comercializarea unor produse cosmetice fără informații în limba română privind modul de utilizare sau a avertismentelor aferente utilizării;
  • comercializarea unor produse cosmetice având testere fără mențiuni privind data deschiderii.

Magazinele amendate în mall Băneasa

Operatorii economici sancționați au fost următorii:

  • La Safi Lebanese Food SRL;
  • Moulin D'or Srl;
  • Us Food Network Srl;
  • Mls Invest Trading SRL;
  • Sapiens Cafe SRL;
  • Millenium Spirit SRL;
  • Love Soup SRL;
  • RRl Gelato SRL;
  • Alshaya Romania SRL;
  • Sephora Cosmetics Romania SRL;
  • Yail Solutions SRL;
  • Viggo Cuisine SRL;
  • Boand Of Beans;
  • Kungfu King SRL;
  • Rainbow Accessories SRLRex Concepts plk Romania SRL;
  • Lik Toys SRL;
  • GS Open Space SRL;
  • Parfumerie Douglas;
  • Ranid Watch;
  • Mobiup Distribution SRL;
  • Strong Mnd Corporation;
  • Evapify Trading;
  • Sarkkrom Trading;
  • California Fresh Flavors Srl;
  • American Restaurant System SA;
  • Artconfex Srl;
  • Mysu Perfume Import-Export Srl;
  • Legardere Travel Retail Srl;
  • Set Corporation Srl;
  • Aegean Catering Srl;
  • Funky Jolly Pizza SRL;
  • Farmacellvita SRL;
  • Arco Expert SRL;
  • Abitare C.G. SRL;
  • Amrest Coffee SRL;
  • Caractero Stil SRL.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  ANPC, în mall Băneasa: ce amenzi au fost aplicate și care sunt retailerii amendați