Lectură de 3 minute

17 Mai 2022 - Știri și Noutăți

ANPC a controlat peste 160 de operatori economici din Moldova și a aplicat amenzi în valoare de 869.000 lei

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Comisarii ANPC au realizat 163 de acțiuni de control la operatorii economici care comercializau produse alimentare și nealimentare sau care prestau servicii către consumatori, în județele Iași, Botoșani și Suceava. În urma acestor verificări au fost aplicate 166 amenzi contravenționale, în valoare de 869.000 lei, și 42 avertismente, și a fost aplicată măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, în cazul a 11 operatori economici.

În urma acțiunilor de verificare a îndeplinirii măsurilor dispuse, șapte dintre operatorii sancționați și-au reluat activitatea.

Ce nereguli au fost constatate:

Dintre abaterile constatate de comisarii CRPCR Nord-Est:

  • comercializarea de pește proaspăt depozitat necorespunzător

  • comercializarea unor specialități pe bază de grăsimi vegetale sub denulirea de brânzeturi

  • utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corepunzător sau deteriorate (cu rugină, vopsea exfoliată, mucegai, resturi de alimente etc.)

  • nerespectarea condițiilor de depozitare recomandate de producător

  • comercializarea unor produse expirate

    Citeste si:
    ANPC, sfaturi pentru românii care cumpără peşte: Nu achiziționați produse cu suprafață lipicioasă
    ANPC, sfaturi pentru românii care cumpără peşte: Nu achiziționați produse cu suprafață lipicioasă
  • utilizarea unor spații de depozitare improprii (cu rugină, mucegai, paviment deteriorat)

  • nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor alimentare, atât în vitrina caldă, cât și în cazul celor care ar fi trebuit fi refrigerate, nerespectându-se temperatura recomandată de producător

  • neafișarea ingredientelor utilizate în diverse preparate, care pot provoca alergii

  • utilizarea unor materii prime și produse finite care pot afecta sănătatea

  • utilizarea unor instrumente de măsură neverificate metrologic

  • utilizarea unor produse finite nesigure, fără a avea menționată data procesării

  • utilizarea unor cuptoare neigenizate

  • utilizarea unor grătare neigienizate și deteriorate (cu rugină, vopsea exfoliată etc.)

  • comercializarea unor produse care necesită refrigerare, dar care sunt expuse la temperatura mediului ambient

  • schimbarea stării termice a produselor proaspete, prin congelare

  • lipsa, de pe etichete, a informațiilor privind principalele elemente de identificare și caracterizare a unor produse alimentare

  • lipsa mențiunilor referitoare la compoziția fibroasă a produselor textile, pe etichetele acestora

  • lipsa mențiunilor referitoare la datele de identificare a producătorului/importatorului

  • lipsa pictogramelor pe încălțămintea aflată la comercializare

  • lipsa marcajului CE, pe eticheta unor jucării aflate la comercializare

  • lipsa instrucțiunilor în limba română pe etichetele unor produse nealimentare aflate la comercializare

  • comercializarea unor produse contrafăcute ale unor branduri renumite

  • obstrucționarea controlului prin închiderea standului de comercializare/magazinului, în timpul programului de funcționare, fapt care a dus la sigilarea locației

  • utilizarea unor testere cosmetic fără a avea menționată data deschiderii

  • lipsa informării de pe bonurile de comandă emise, în cazul unui atelier de textile, care nu aveau precizate timpul de realizare a lucrării și riscurile previzibile.

”Caravana consumatorilor înseamnă, în primul rând, o evaluare a activității operatorilor economici prin ochii comisarilor din regiunea vizată. Este nevoie să avem o abordare unitară. Vedem că, în activitatea instituției, este loc de mai bine și, fiind o echipă, ne dorim să facem performanță. În Regiunea Iași, diferențele de la un județ la altul arată că este nevoie de o reevaluare a modului prin care comisarii observă și sancționează, dacă este nevoie. Nu există drepturi ale unor consumatori, în plus sau în minus, în funcție de locul în care aceștia se află”, a transmis Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  ANPC a controlat peste 160 de operatori economici din Moldova și a aplicat amenzi în valoare de 869.000 lei