Lectură de 3 minute

21 Apr 2022 - Știri și Noutăți

ANPC a amendat comercianții din Hala Obor cu aproape 400.000 de lei: „Mielul, o sursă de venituri speculative”

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a intensificat în ultima perioadă supravegherea pieței, în ceea ce privește comercializarea produselor care se vor afla pe mesele românilor de Paște, iar comercianții din Hala Obor au fost amendați cu aproape 400.000 de lei.

„Am fost la cumpărături în Obor. Acolo unde mielul nu este doar un aliment specific sărbătorilor pascale, ci reprezintă, în primul rând, o sursă de venituri speculative. Așa înțeleg cei care se pretind a fi producători să își respecte concetățenii. Aruncă prețurile la cer, dar țipă cât îi țin puterile când alții, în alte domenii, fac același lucru. Am luat și noi aproape o tonă de carne și culmea ne-au dat și bani - vreo 400 de mii de lei. În felul acesta, am adus la bugetul de stat, în folosul românilor, parte din banii smulși din buzunarele lor de către oportuniștii cu pretenții de comercianți cinstiți. Pare că și Hala Obor și-a pierdut strălucirea de odinioară, jucând zaruri cu cei de acolo, a căror manifestare de mahala ne dovedește că nu sunt producători decât de zarvă si necinste”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Echipe de control ale Comisariatelor Regionale de Protecție a Consumatorilor din Regiunile București-Ilfov și Prahova au întreprins 24 acțiuni de control, la toți operatorii economici care își desfășoară activitatea în Hala Obor, precum și la cea care administrează locația, aplicându-se amenzi contravenționale în valoare totală de 387.000 lei.

Acestor măsuri li s-au adăugat până acum și oprirea definitivă de la comercializare și distrugere a peste 800 de kg de carne, în valoare aproximativă de 30.000 lei, precum și oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor a patru magazine și două raioane de magazin și remedierea deficiențelor întregului complex, în maximum 15 zile.

Retail jobs

Dintre operatorii economici verificați, 9 comercializează produse nealimentare și se află încă în curs de verificare.

Probleme la comercianții din Hala Obor

Cele mai importante nereguli constatate de comisarii ANPC sunt:

  • utilizarea unor spații de depozitare improprii, respectiv tăvi neigienizate, expuse la temperatura mediului ambiant

  • utilizarea unor instrumente de tranșare (butuc, topoare, cuțite) neconforme

    Citeste si:
    Mall Băneasa a primit amenzi de aproximativ 200.000 lei și 10 unități au fost închise temporar de ANPC
    Mall Băneasa a primit amenzi de aproximativ 200.000 lei și 10 unități au fost închise temporar de ANPC
  • nerespectarea regimului de temperatură pentru carnea prospătă (în multe din cazuri, absența refrigerării)

  • comercializarea cărnii, fără afișarea informațiilor de identificare-caracterizare prevăzute în lege

  • utilizarea unor camere frigorifice neigienizate, cu sistemul de închidere a ușii cu urme pronunțate de murdarie și cu grila și paletele aparatului de frigider neigienizate

  • utilizarea unor vitrine asistate neigienizate, fiind depistate acumulări de lichid sanguin închegat și resturi alimentare, precum și praf în zona ventilatoarelor care recirculă aerul rece, acestea putând contamina produsele de origine animală expuse spre comercializare

  • comercializarea cărnii fără documente de proveniență a mărfii

  • deficiențe privind informațiile conținute de etichete referitoare la produse

  • comercializarea produselor nealimentare cu deficiențe de informare pe etichete (lipsa compoziției fibroasă pentru textile, a traducerii în limba română, a elementelor de identificare-caracterizare.

Nereguli în Hala Obor

În ceea ce privește locația Halei Obor, neregulile întâlnite aici au fost:

  • pereți și tavanul deteriorați, cu înfiltratii masive, cu mucegai cu faianță lipsă, tencuială căzută, uși cu zone de rugină

  • pavimentul cu zone de crăpate, bucăți de pavaj lipsă, denivelări, acumulări de apă, în unele locuri, cu acumularii masive de praf și grăsime în strat grosier

  • grătarele metalice deteriorate, uzate, rupte, în zona de colectare și evacuare a reziduurilor menajere

  • grupul sanitar în totalitate neigienizat, lipsa capacului de protecție.

  • existența unor zone din tavan cu bucăți lipsă, fiind un pericol de accidente, care pot afecta viata și siguranță consumatorilor.

Sursa foto: Gabriella Clare Marino, Unsplash

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  ANPC a amendat comercianții din Hala Obor cu aproape 400.000 de lei: „Mielul, o sursă de venituri speculative”