Lectură de un minut

08 Nov 2021 - Știri și Noutăți

Annabella, rețeaua de retail a familiei Mutu, deschide un nou magazin în județul Vâlcea

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Rețeaua românească de retail Annabella, deținută de familia Mutu din Vâlcea, a deschis în luna noiembrie al 95-lea magazin în comuna Măciuca.

Noul magazin a fost deschis vineri, 5 noiembrie, pe strada Principală, nr. 81 din comuna Măciuca, în județul Vâlcea. Unitatea are secțiunile de lactate, mezeluri, legume și fructe.

În iulie, Annabella a deschis un nou magazin în stațiunea Călimănești, după ce în luna aprilie a inaugurat o unitate în Voineasa.

Annabella, o rețea de magazine răspândite preponderent în județul Vâlcea, ocupă locul al doilea în clasamentul retailerilor locali, cu afaceri care au crescut cu 9% în perioada de criză sanitară, depășind pragul de 346 de milioane de lei. Profitul s-a diminuat ușor pentru compania controlată de familia Mutu, dar numărul angajaților a crescut cu 23, apropiindu-se de pragul de 1.000.

Compania Annabella, fondată în 1994, operează mai multe formate de magazine: hipermarketul Annabella A-Z, supermarketul Annabella, magazinul de proximitate Annabella Zilnic și Annabella Fresh pentru produse proaspete. În magazinele Annabella se regăsește brandul românesc de conserve și dulcețuri Râureni, deținut tot de familia Mutu. În ultimii ani, retailerul a dezvoltat și extins portofoliul de produse sub marca proprie Annabella Zilnic.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Annabella, rețeaua de retail a familiei Mutu, deschide un nou magazin în județul Vâlcea