Potrivit DSV Road, există o încetinire a ritmului producției industriale care afectează atât importul, cât și exportul de mărfuri. Astfel, printre categoriile de marfă care înregistrează scăderi se află electrocasnicele, materialele de construcții, amenajărișe și sculele electrice, menținându-se cererea pentru bunuri de nevoi de bază, pharma și automotive. Sectorul serviciilor a fost în creștere în Europa în primul trimestru, ceea ce a compensat efectul invers din sectorul industrial.
Din datele pe care le avem din piață, după un 2022 în care piața de transport rutier de mărfuri a cunoscut o creștere accelerată, începutul de 2023 indică o frânare a ritmului de creștere postpandemie, influențată de nivelul ridicat al inflației. Însă, pentru DSV Road, anul a început bine, cu o creștere de 22% a vânzărilor în primul trimestru comparativ cu aceeași perioadă din 2022. Evident că și procesul inflaționist și-a spus cuvântul, însă avem o creștere a numărului de comenzi cu 11%, dar și o creștere de până la 10% a volumului de mărfuri trasportate, în special din proiecte noi, dar și din business existent.
Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road
Reprezentanții DSV Road subliniază că piața de transport de mărfuri în 2023 va avea un trend ușor crescător, fiind estimată o creștere marginală a volumelor transportate în acest an, de 1% la nivel european, conform Transport Intelligence.
În ciuda acestui context economic, prin dezvoltarea portofoliului de clienți și optimizarea rutelor și a încărcării de mărfuri, DSV Road estimează o creștere a cererii în special pentru transportul de tip grupaj, dar și pentru cel intermodal și transportul intern. Astfel, compania estimează o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro, mai mare cu 40% decât în 2021.
DSV Road este unul dintre cei mai mari transportatori din România și Europa, oferind servicii complete de transport – regim grupaj, încărcare parțială (less than truckload) și încărcare completă (full truck load), dar și servicii de transport pe bază de combustibil bio, ca parte din misiunea companiei de a reduce poluarea. DSV Road este una din entitățile juridice ale grupul DSV, prezent în România din 1994, alături de DSV Solutions și DSV Air&Sea.
Parte din grupul danez DSV Global Transport & Logistics, compania DSV are activitate în 13 orașe din România. DSV oferă servicii complete de transport și logistică pe toate tipurile de transport (rutier, aerian, maritim și feroviar), servicii multimodale și servicii de depozitare și fulfilment pentru industrii ca retail, pharma, automotive și altele.
Supernova a finalizat procesul de rebranding al Galeriei Cora Bacău, o investiție de 40 de milioane de euro
