Lectură de 2 minute

20 Oct 2023 - Știri și Noutăți

Analiză Clean Recycle: Peste 6 milioane de euro la Fondul de Mediu din partea companiilor care au reciclat ambalajele

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Companiile care activează în România și care nu și-au valorificat deșeurile de ambalaje puse pe piață au plătit, în 2022, 33 milioane de lei, echivalentul a peste 6 mil. euro, către Administrația Fondului pentru Mediu, arată datele Institutului Național de Statistică.
 

Sursa foto: Clean Recycle

Suma este însă de 4 ori mai mică față de anul 2012, dovadă că operatorii economici devin din ce în ce mai responsabili privind obligațiile de mediu.
În ultimii 10 ani, în perioada 2012-2022, sumele plătite de companii pentru deșeurile de ambalaje care nu au fost reciclate sau valorificate, se ridică la peste 900 de milioane de lei, echivalentul a 181 mil. euro.

România a evoluat în ultimii ani la nivel de valorificare a deșeurilor de ambalaje, doar că progresul este unul destul de lent. Acum, însă, avem oportunitatea să accelerăm acest proces, mai ales dacă ne referim la dezvoltarea infrastructurii care să ne ajute să creștem rata de reciclare. Doar prin PNRR, avem peste 1 miliard de euro pentru investiții care să asigure o gestionare cât mai eficientă a deșeurilor de ambalaje.

Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle

Companiile generatoare de deșeuri de ambalaje au obligația să raporteze toate cantitățile puse pe piață, prin intermediul OIREP-urilor (Organizațiile care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului), care preiau această responsabilitate. În caz contrar, operatorii economici plătesc către Fondul pentru Mediu 2 lei pentru fiecare kilogram de ambalaj nevalorificat.

În primele nouă luni din 2023, Clean Recycle a gestionat o cantitate de peste 67 de mii de tone de deșeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic, PET, sticlă, oțel, aluminiu, lemn) pentru cele 700 de companii din portofoliul său.

Țara noastră nu reușește să își atingă țintele de reciclare impuse la nivelul Uniunii Europene, de 65% pentru deșeurile de ambalaje puse pe piață. Ultimele date arată că procentul de reciclare a fost de 39,87%, în anul 2020.

De altfel, țara noastră se situează pe ultimul loc în rândul țărilor din Uniunea Europeană privind depozitarea deșeurilor municipale la gropile de gunoi, cu cantități care depășesc 127 de milioane de tone.

Citeste si:
Fornetti s-a alăturat Munch, aplicația care a salvat aproape 380 de kilograme de mâncare în prima lună de la lansare
Fornetti s-a alăturat Munch, aplicația care a salvat aproape 380 de kilograme de mâncare în prima lună de la lansare

Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucători de pe piața locală a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării și valorificării ambalajelor și deșeurilor din ambalaje puse pe piață de producători și importatori. Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc și pun pe piață deșeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG și retail, agribusiness, automotive, distribuție, producție industrială, farmaceutice ș.a.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Analiză Clean Recycle: Peste 6 milioane de euro la Fondul de Mediu din partea companiilor care au reciclat ambalajele