Lectură de 4 minute

11 Jan 2023 - Știri și Noutăți

Amenzi ANPC de peste 2 milioane de lei, aplicate vânzătorilor de jucării din țară, înaintea sărbătorilor de iarnă

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

În perioada 14–25 noiembrie 2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acțiuni de verificare, la nivelul întregii țări, ca parte a tematicii naționale de control referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv  analiza site-urilor de prezentare și publicitate.

Sursa foto: ANPC

Campania a urmărit, în egală măsură, depistarea de jucării periculoase (care nu respectă cerinţele esențiale de siguranţă) şi transmiterea de noi notificări în cadrul sistemului de alertă RAPEX, dar și monitorizarea pieței din România în ceea ce privește posibila comercializare a jucariilor notificate deja prin sistemul RAPEX.

”În unele dintre situații, joaca a devenit un parcurs cu pericole, în condițiile în care acestea nu ar trebui să existe. Mă gândesc, ironic, că cel care a adus jucăriile neconforme pe teritoriul României poate fi doar Moș Crăciun, altfel este greu de imaginat că au reușit operatorii economici să le treacă peste controlul obligatoriu din zonele de vamă sau de frontieră. Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă care trebuie să fie în mod obligatoriu în atenția tuturor autorităților ce pot stopa fenomenul”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

În ceea ce privește vânzarea directă, au fost controlați 412 operatori economici, iar din punctul de vedere al cantitîții de mărfuri verificate, aceasta s-a ridicat la peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71 % dintre acestea înregistrând abateri.

Ce amenzi au fost aplicate

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • 343 amenzi contravenționale, în valoare totală de circa 2 milioane lei
  • 148 avertismente
  • oprirea temporară de la comercializare a circa 8.000 de jucării, în valoare de peste 150.000 lei, până la remedierea deficientelor constatate
  • oprirea definitivă de la comercializare a peste 22.000 de jucării neconforme, în valoare de circa 700.000 lei.

Ce abateri au fost constatate

Abaterile constatate au fost:

  • lipsa menționării, pe eticheta produsului, a numelui si adresei producătorilor și/ sau a importatorilor
  • lipsa numărului unic de identificare a jucăriei, respectiv a lotului, a numărului de serie al modelului sau altui element de identificare, care trebuie să coincidă cu cel din declaraţia de conformitate
  • lipsa marcajului de conformitate CE, care trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters fie pe jucărie, pe o etichetă ataşată sau aplicată, fie pe ambalaj
  • lipsa avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţii de utilizare pentru anumite categorii de jucării și în funcție de vârsta utilizatorului, de pe etichetele acestora
  • lipsa mențiunilor referitoare la substațele chimice pe care le poate conține jucăria, pe eticheta de produs
  • lipsa traducerii, în limba română, a elementelor de identificare, a avertismentelor specifice sau a instrucțiunilor de utilizare
  • comercializarea unor jucării considerate periculoase, al căror material de umplere poate fi cu ușurință extras și înghițit de copii sau care au elemente de mici dimensiuni, substanțe chimice ori elemente atașate de tip ”păr artificial”, blană sau pluș, foarte ușor detașabile, care de asemenea, puteau fi lesne ingerate sau inhalate
  • comercializarea unor jucării notificate deja pe sistemul de alerte al Uniunii Europene, pentru produse nealimentare – RAPEX
  • comercializarea unor jucării second hand fără documente care să ateste efectuarea operațiunilor de curățare, dezinfecție, dezinsecție
  • comercializarea unor produse cu substanță chimică aflată în afara datei limită de utilizare
  • lipsa menționării datei producției și a celei limită de utilizare în cazul unor produse care conțin cosmetice sau substanțe chimice
  • nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa afișării procentelor de reducere, a prețului final, a perioadei în care se desfășoară promoția, a faptului că oferta se referă la stocul disponibil de bunuri, afișarea ofertei „2 la preț de 1”, fără a putea fi probată
  • neafișarea prețului de vânzare a produsului.

Abateri în online

În cazul vânzării online, au fost controlați 9 operatori economici, la 6 dintre acestea înregistrând abateri.

Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancțiuni, după cum urmează:

Citeste si:
ANPC, sfaturi pentru românii care cumpără peşte: Nu achiziționați produse cu suprafață lipicioasă
ANPC, sfaturi pentru românii care cumpără peşte: Nu achiziționați produse cu suprafață lipicioasă
  • 1 amendă contravențională, în valoare totală de circa 2.000 lei
  • 5 avertismente
  • 3 măsuri de remediere a abaterior de informare de pe site-urile verificate.

Neregulile constatate au fost:

  • menționarea pe site a unor legi care au fost abrogate între timp
  • lipsa menționării, în mod clar şi precis,pe site, a termenului de rambursare a sumelor în cazul retragerii din contract, respectiv faptul că cele 14 zile decurg de la data la care consumatorul informează vânzătorul de decizia de retragerea din contract
  • lipsa menționării informației privind avertismentul de vârstă, astfel încât consumatorii să fie informați în mod complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale ale produselor oferite și să facă o alegere rațională
  • lipsa oricăror informații referitoare la produs
  • lipsa traducerii în limba română a informațiilor referitoare la produs, de pe site.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Amenzi ANPC de peste 2 milioane de lei, aplicate vânzătorilor de jucării din țară, înaintea sărbătorilor de iarnă