Lectură de 4 minute

08 Jun 2022 - Știri și Noutăți

Alexandrion Group a lansat noul Carpathian Single Malt, printr-un eveniment organizat la Washington DC

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Alexandrion Group, unul dintre cei mai mari producători și distribuitori de băuturi spirtoase şi vinuri din România, a demarat un tur internaţional pentru prezentarea noului Carpathian Single Malt, printr-un eveniment organizat la Washington D.C., Statele Unite ale Americii (SUA). Primul whisky single malt românesc a fost ȋmbuteliat ȋntr-o ediţie limitată, de doar 930 de sticle, la ȋnceputul lunii mai şi a ȋnceput călătoria ȋn jurul lumii de Ziua Mondială a Whisky-ului (World Whisky Day), sărbătorită anual pe 21 mai.

Primul whisky single malt românesc, produs la Distileriile Alexandrion Saber 1789, a fost dezvăluit publicului, pe pământ românesc, la reşedinta Excelenței Sale Ambasadorul României ȋn SUA, cu doar o lună ȋnainte de celebrarea celor 25 de ani de parteneriat strategic dintre România şi SUA şi la doar câteva zile după Ziua Mondială a Whisky-ului (World Whisky Day).

Primul eveniment din cadrul acestui tur a avut loc pe 25 mai, ȋn Washington D.C., la reşedința Excelenţei Sale, domnul Dan-Andrei Muraru, Ambasadorul României ȋn Statele Unite ale Americii.

Sub coordonarea lui Nawaf Salameh şi a Master Distiller-ului Allan Anderson, Alexandrion Group a creat un produs premium folosind 100% orz malţificat românesc şi apă din dealurile subcarpatice. Acest whisky single malt este distilat, maturat şi ȋmbuteliat la Distileriile Alexandrion Saber 1789, situate ȋn Bucov (județul Prahova), ȋn zona Munţilor Carpaţi.

"Acest whisky reflectă perfect terroir-ul distileriei noastre. Impactul puternic al aromei orzului nostru malțificat - apa subcarpatică pură, combinată cu aroma unică, emanată de butoaiele de vin românesc și portughez, imprimă rafinament whisky-ului Carpathian, care, fără îndoială, va deveni unul dintre cele mai bune din lume, pe măsură ce se maturează. În plus, maturarea ȋntr-o zonă geografică cu climă mai caldă, spre deosebire de cea a Scoției (+5⁰C, în medie), ar putea fi o explicaţie pentru caracterul unic, mai blând al acestui whisky superb”, a spus Allan Anderson.

Carpathian Single Malt are o culoare naturală, provenită din maturarea exclusivă ȋn butoaie, este realizat fără filtrare la rece şi are o concentraţie alcoolică de 46 la sută.

Alexandrion Group vrea să își dubleze capacitatea de producție

În maximum două luni, Alexandrion va livra 11.000 de sticle pe lună, producătorul român având o capacitate anuală de producție de un milion de litri pentru single malt și își propune să dubleze capacitatea anul viitor, ajungând la două milioane de litri. Carpathian Single Malt va fi vândut în magazine de specialitate, liquor shops.

,,Noi nu am început să producem whisky, ci single malt. E o mare diferență între cele două categorii. Mă bucur foarte mult că am găsit în piața globală o nișă acoperită cu greu de alte țări. Când vorbim despre single malt ne gândim la țări precum Marea Britanie, Scoția și, într-o oarecare măsură, Irlanda și Țara Galilor. Scoția este țara cea mai cunoscută pentru producția de single malt, urmată de Japonia, iar Franța a început timid, anul trecut, să producă, dar nu este clar ce obiective au în această industrie. SUA au reglementat abia anul trecut piața de single malt. Au format o asociație a producătorilor de single malt și au fost create reguli pentru producția de single malt. Noi în SUA constrium o mare distilerie.

Citeste si:
Investiții majore în industriile cu tradiţie din România. Cum arată schema de ajutor de stat, aprobată în ședința de Guvern
Investiții majore în industriile cu tradiţie din România. Cum arată schema de ajutor de stat, aprobată în ședința de Guvern

Noi am intrat puternic pe piața de single malt, iar nișa pe care suntem prezenți nu poate fi acoperită nici de producători din Scoția, nici de producători din Japonia, pentru că nu au vinurile și cultura pe care le avem noi în România. În România avem vinuri foarte bune, care ne ajută să facem note finale de degustare (finishing-uri) foarte bune'', a spus Nawaf Salameh, președintele fondator.

Ediţia comercială a Carpathian Single Malt va fi lansată ȋn toamna acestui an ȋn România şi, ulterior, şi ȋn alte ţări.

,,Avem deja aproximativ 40 de tipuri de note finale de degustare (finishings). Urmează să mai adăugăm încă 20 în următoarele luni. În România, consumul de single malt este în creștere. Există studii care arată că, în comparație cu alte țări din Europa, consumul de single malt este mai mare în România. Legea din România prevede ca whisky-ul single malt să fie maturat minimum 3 ani. Carpathian Single Malt a fost maturat cinci ani'', a mai spus Nawaf Salameh.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Alexandrion Group a lansat noul Carpathian Single Malt, printr-un eveniment organizat la Washington DC