Lectură de 2 minute

08 Jul 2021 - Știri și Noutăți

Afacerile companiei de curierat Sameday au crescut cu peste 140%, în pandemie

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Compania de curierat Sameday a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de aproximativ 400 de milioane de lei, cu 142% mai mult, față de 2019. Pentru al șaselea an consecutiv, vânzările companiei au depășit o creștere anuală de 80%, potrivit unui comunicat de presă.

Dinamica afacerii vine pe fondul creșterii ratei de utilizare a comerțului electronic, în contextul pandemiei de COVID-19, dar și ca urmare a investițiilor constante în tehnologie și în dezvoltarea capacității logistice, anunță curierul.

Pentru a-și extinde capacitatea de livrare și sortare și a extinde rețeaua de lockere easybox, în anul 2020, compania a investit peste 20 de milioane de euro în dezvoltarea direcțiilor strategice.

Anul acesta, Sameday a anunțat extinderea în Ungaria, acolo unde compania va furniza, începând cu anul acesta, servicii complete de curierat.

Rețeaua de lockere easybox a ajuns la peste 1.500 de puncte, în România și în Ungaria.

Sameday a livrat 17 milioane de colete în 2021

Dacă în anul 2020, compania a livrat peste 30 de milioane de colete, primul semestru din 2021 a înregistrat o creștere, Sameday ajungând la 17 milioane de pachete livrate.

Sameday preconizează că, până la finalul anului, numărul trimiterilor din piața de curierat va înregistra o creștere de peste 10%, față de anul precedent.

Echipa Sameday numără, în prezent, 3.500 de angajați și colaboratori, cu 20% mai mult decât la finalul anului 2020. Până la sfârșitul anului, reprezentanții companiei estimează o creștere de aproximativ 50% a resurselor umane. Departamentele cu cea mai accelerată dezvoltare sunt cele operaționale si comerciale.

Citeste si:
PWC: De două ori mai mulți executivi se așteaptă la creștere economică
PWC: De două ori mai mulți executivi se așteaptă la creștere economică

Flota Sameday numără aproximativ 3.000 de autoturisme, dintre care peste 30 sunt 100% electrice, iar alte 50 urmează să fie livrate în lunile următoare.

Înființată în 2007, Sameday se numără în prezent printre principalii jucători din piața românească de curierat având o echipă de peste 3.500 de angajași și parteneri. Compania este prezentă în România și în Ungaria, oferind atât servicii de livrare door-to-door, cât si livrare in peste 1.500 de lockere easybox. În prezent, expedierile Sameday sunt procesate în trei hub-uri logistice, unul amplasat în apropierea orașului Chitila, unul în Sibiu și unul in Budapesta.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Afacerile companiei de curierat Sameday au crescut cu peste 140%, în pandemie