„După ordonanță de închidere a mall-urilor, ne trezim într-o situația, cel puțin, ciudată. Avem mulțimea A, a mall-urilor și mulțimea B, a magazinelor din mall-uri. Ambele mulțimi au fost închise de ordonanță, ambele mulțimi sunt în imposibilitate de a-și îndeplini obligațiile una față de cealaltă. Mall-ul nu mai pune la dispoziția chiriașului folosința utilă și liniștită a spațiului pentru activități comerciale, așa cum scrie în contract. Chiriașul nu își mai poate îndeplini obligațiile de plată, pentru că are zero încasări. Cu toate acestea, unele mall-uri vin și spun că nu este forță majoră și poți să îți vizitezi spațiul din mall cu o cerere prealabilă. Ca atare, suntem bombardați cu facturi, pentru chirii, costuri de servicii, la valoare integrală, deși, activitatea comercială prevăzută explcit în contract nu mai există. A fost oprită prin lege de către ordonanța militară nr. 2. Asta e situația în care ne găsim acum”, a declarat Câzu în cadrul conferinței online realizată de retail.ro și Wall-street.ro.
Vânzările retailerului Benevenuti au început să scadă de la începutul lunii martie, iar magazinele au fost închise pe data de 20 martie.
„Declinul a început în jurul datei de 2-3 martie, vânzările au scăzut cu 70%. Din weekendul 7-8 martie, vânzările s-au prăbușit până la zero, din cauza panicii, a fricii și a mesajelor confuze care veneau din toate direcțiile. În săptămana 16-20 martie, vânzările rețelei Benvenuti au fost aproape 0”, explică Adrian Câzu.
Cu cele 56 de magazine închise, compania a păstrat în activitate doar 2% din angajați, iar cei aproape 500 de angajați sunt în șomaj tehnic.
„Este clar că mall-urile erau un factor foarte periculos de răspândire a virusului. Decizia de a le închide a fost una extrem de responsabilă. Noi am închis toate magazinele în data de 20 martie, nu pe 22 martie. Avem certificate de forță majoră pentru toate cele 56 de locații cu data de 20 martie. Avem aprope 500 de angajați, dintre care 98% sunt în șomaj tehnic, lucrăm cu câțiva oameni care asigură mentenanța și servicii la depozit”, adaugă Câzu.
Înființată în 2004 de antreprenorul Dan Pavel, compania românească Benvenuti vinde încălțăminte și marochinărie ale producătorilor italieni, dar colaborează și cu producători locali. Producătorii italieni au o pondere de peste 80% din volumul de marfă din Benvenuti, restul fiind producții autohtone. În 2018, retailerul Benvenuti a vândut încălțăminte în valoare de 28,3 milioane euro, cu 5% mai mult decât în anul anterior.