Angajatorii care au venit cu cele mai multe oferte pentru candidații interesați să lucreze în afara țării au fost cei din Germania, Olanda, Grecia (în creștere cu 5 locuri față de anul trecut), Franța, Spania (în scădere cu un loc), Austria (în creștere cu 4 locuri), Italia (în scădere cu 5 locuri), Belgia (în scădere cu 5 locuri) și Irlanda (în creștere cu 6 locuri).
În ceea ce privește domeniile care le-au adus cele mai multe oferte, transport / logistică rămâne pe primul loc, joburile de șofer pe curse internaționale, spre exemplu, fiind în continuare foarte populare și în rândul candidaților. Al doilea cel mai activ domeniu din punctul de vedere al angajărilor este turism / HoReCa, urmat de retail, industria alimentară, prestări servicii, medicină / sănătate (care urcă 5 poziții față de anul trecut), producție și construcții – ambele în scădere cu câte 2, respectiv 1 loc comparativ cu 2023.
21.000 de joburi listate și 130.000 de aplicanți
Pentru cele 21.000 de joburi în străinătate postate anul acesta, au existat aproape 130.000 de aplicări din partea candidaților români. Și aici vorbim despre o scădere cu 20% față de anul trecut, dar și despre un minim al ultimilor 5 ani. Cele mai multe aplicări au strâns angajatorii din Germania, Olanda, Franța, Irlanda, Belgia și Grecia. Italia și Spania și-au pierdut titlurile de favorite ale românilor și se regăsesc abia pe locurile al 9-lea și al 10-lea.
„2019 a fost un an foarte bun pentru angajatorii din străinătate care căutau candidați români pentru că interesul acestora pentru joburile din afara țării era la cote foarte ridicate. Din 2020, a început să scadă constant până anul acesta, când am avut cele mai puține aplicări din ultimii 5 ani pentru pozițiile din afara țării”, mai spune Bogdan Badea. Domeniile care au atras cele mai multe aplicări din partea românilor au fost transport / logistică, turism / HoReCa, retail, prestări servicii, industria alimentară și construcții.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 17.000 de locuri de muncă. Dintre acestea, 1.300 sunt pentru străinătate.
eJobs este platforma de locuri de muncă din România care verifică manual toate anunțurile și companiile. Pe eJobs ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, pe platforma noastră găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial numit Salario unde îți poți compara salariul actual și prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5,5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente.
Nhood: Mallurile, locul de distracție preferat al românilor în topul Europei la entertainment activ